Încă cinci răniți în exploziile de la Crevedia au fost externați. Câte paturi pentru arși are România? Bilanțul victimelor catastrofei de sâmbătă

Publicat: 29/08/2023, 14:55
Actualizat: 29/08/2023, 18:14

Cinci pacienți ajunși în spital după exploziile de sâmbătă de la stația ilegală de GPL din Crevedia, Dâmbovița, au fost externați în ultimele 24 de ore, conform bilanțului oficial, dat publicității de Ministerul Sănătății.

Numărul pacienților a căror stare de sănătate după catastrofa de la Crevedia a permis externare a ajuns, marți, la 17. În total, 58 de persoane aflate în proximitatea stației GPL au fost rănite, iar două și-au pierdut viața. Din total, 12 victime au fost transferate pentru îngrijiri la unități spitalicești din stăinătate, mult mai bine dotate pentru tratamentul marilor arși.

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pacienții în stare foarte gravă erau stabili marți după amiază. Sunt trei pacienți cu arsuri în proporție de peste 90%. Cei care s-au externat beneficiază de medicație și de tratament ambulatoriu.

Conform bilanțului de marți, sunt internați în continuare trei pacienți critici intubați și ventilați mecanic, dintre care doi la Spitalul Clinic de Urgență București și unul la  Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București.

În unitățile din Capitală sunt și 24 de pacienți internați aflați în stare medie sau ușoară, dintre care:

  • 11 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență București;
  • 8 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni” București;
  • 3 pacienți – Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București;
  • 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgență București;
  • 1 pacient – Spitalul Universitar de Urgență Elias București;

Câte paturi pentru marii arși sunt în România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, că în România sunt 34 de paturi pentru mari arşi, după ce în spațiul public a apărut un document semnat de secretarul de stat din MS Cătălin Vișean, din 7 august 2023, care arată că „în prezent există doar 6 paturi pentru pacienți adulți arși gravi și niciunul pentru copii”.

Dintre cele 34 de paturi care ar fi funcționale, potrivit ministrului Sănătăţii, 24 sunt pentru adulţi şi 10 pentru copii.

„Sunt șase paturi doar din punctul de vedere al domnului secretar de stat. Așa cum v-am spus, sunt 24 de adulți și 10 de copii”, a spus ministrul.

Alexandru Rafila a trecut în revistă numărul lor: șase paturi pentru mari arși cu terapie intensivă, șase paturi la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, cinci paturi la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică și Reparatorie și Arși București, cinci paturi la Spitalul Clinic de Urgență Județean Sfântul Spiridon din Iași, cinci paturi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu din Timișoara, trei paturi la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni și 10 paturi de pediatrie la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu.

„În ceea ce privește dezvoltarea ulterioară a acestor centre, știți bine că am reușit să repornim construcția celor trei centre care erau abandonate la Ministerul Sănătății și pentru care practic nu mai exista finanțare. Am renegociat cu Banca Mondială ca să existe finanțare, pentru că este nevoie de aceste paturi la nivel național. Drept care cele trei centre de mari arși care se vor dezvolta sunt cele din Timișoara, unde a și început construcția – dacă vă aduceți aminte, am făcut și o conferință de presă acolo – care înseamnă construcția unei clădiri noi, care va cuprinde încă șase paturi pentru mari arși, cu terapie intensivă, șase paturi pentru nivel intermediar și post-critic și cinci paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă”, a spus Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, acest proiect a demarat la 4 iunie 2023 iar termenul estimativ de finalizare este februarie 2025, iar valoarea investiției, 52 de milioane de euro.

Pentru centrul din Târgu Mureș – care va avea cinci paturi pentru pacienți în stare critică și 10 paturi de terapie intermediară și îngrijire postoperatorie – valoarea investiției este de 62 de milioane de euro. Construcția va demara în luna septembrie acestui an, iar termenul estimativ de finalizare este februarie 2025.

Pentru Spitalul de Urgență de Copii Grigore Alexandrescu, valoarea investiției este de 77 de milioane de euro. Contractul a fost semnat în luna august 2023, iar până la sfârșitul lunii septembrie va fi demarată construcția acestui spital, iar termenul de finalizare de asemenea februarie 2025. Construcția acestei clădiri va avea 15 paturi pentru pacienții critici cu terapie intensivă, 10 paturi pentru pacienți intermediari și pacienți post-critici și 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă.

„Vedeți că este același concept la toate cele trei centre și sperăm că în anul 2025, încă din primul trimestru, aceste clădiri vor deveni operaționale. Aceasta este realitatea, iar documentul semnat de secretarul de stat sigur că dânsul va trebui să ne dea puțin câteva clarificări. În momentul de față este concediu”, a precizat ministrul.

În ce țări au fost transferați pacienți

Până în prezent au fost transferați pacienți în Belgia, Italia, Germania, Austria, Norvegia, după ce, în urma exploziilor letale care au avut loc sâmbătă România a solicitat asistență din partea UE pentru tratarea victimelor cu arsuri grave.

În total, nouă țări – Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Norvegia și Suedia) s-au oferit să primească pacienți prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, potrivit unui comunicat de luni al Comisiei Europene.

„Exploziile cu urmări tragice din România au făcut ca zeci de persoane, inclusiv membri ai personalului de primă intervenție, să necesite asistență medicală de urgență. În aceste momente, gândurile mele se îndreaptă către victime și către familiile și colegii acestora. Țările din Europa au reacționat imediat cu oferte de a trata victimele în spitalele lor. Un număr de 12 pacienți transferați prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE beneficiază deja de asistență medicală de urgență în Belgia, Italia, Austria, Germania și Norvegia. Le mulțumesc tuturor țărilor pentru că și-au manifestat solidaritatea cu România în aceste momente grele, când este atât de necesară. Scopul nostru acum este să salvăm vieți,” a declarat comisarul UE pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE este în contact permanent cu România și cu autoritățile țărilor europene pentru a mobiliza orice asistență suplimentară necesară, potrivit reprezentanților Comisiei.

Sursa foto: Profimedia

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?